Comunicat de presa UNPR

Comunicat de presă

Uniunea Națională pentru Progresul României a încheiat miercuri, 19 septembrie 2018,
un Protocol de colaborare cu Asociația Casa de Ajutor Reciproc Coeziunea Socială a
cadrelor militare în rezervă și în activitate din întreg sistemul de apărare, ordine publică
și siguranță națională.
Scopul protocolului îl reprezintă promovarea, în principal în mediul on-line, a intereselor
economice și sociale ale comunităților locale din România – îndeosebi a celor din mediul
rural, încurajarea și sprijinirea inițiativei private, precum și dezvoltarea spiritului civic al
cetățenilor. Totodată, documentul stabilește modalitățile de sprijin reciproc în activitățile
desfășurate de fiecare din părți.
Potrivit prevederilor protocolului, UNPR va sprijini promovarea unei inițiative legislative
care să ofere un cadru unic, mai stabil și favorabil funcționării și dezvoltării CAR-urilor
din România, prin modificarea prevederilor celor două legi care reglementează în
prezent acest domeniu, respectiv Legea nr. 112/1996 privind regimul juridic al caselor
de ajutor reciproc ale salariaților și Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc
ale pensionarilor, cu modificările și completările ulterioare și crearea unei legi unice în
domeniu.
CAR va pune la dispoziția membrilor UNPR și a tuturor cetățenilor comunităților locale
ale României, în mod gratuit, o pagină de internet integrată portalului Consiliului
Național al Societății Civile (CNSC), va permite accesul și va asigura suportul
administrativ și tehnic pentru administratorii și colaboratorii fiecărei pagini de internet și
ai rețelelor de socializare asociate acestora.
Colaborarea se desfășoară pe durată nelimitată, începând cu data semnării și până la
denunțarea în scris a protocolului de către una din părți.
Protocolul a fost semnat de către președintele fondator Gabriel Oprea, președintele Ion
Răducanu și secretarul general Nuțu Fonta, din partea Uniunii Naționale pentru
Progresul României și de către președintele Iosif Bălan, vicepreședintele Dumitru
Rînciog și Valeriu Pricină, din partea Asociației Casa de Ajutor Reciproc Coeziunea
Socială a cadrelor militare disponibilizate.
“Ne bucură inițiativa dumneavoastră și sunt convins că această colaborare, consfințită
prin protocolul semnat astăzi, va da roade. Știți foarte bine că am sprijinit întotdeauna
militarii, am inițiat și am susținut modificări importante de legislație, de care beneficiază
militarii activi și în rezervă din întregul sistem de securitate națională. Pentru mine

vorbesc faptele și dumneavoastră știți că întotdeauna ați putut conta pe mine și pe
UNPR. Suntem alături de dumneavoastră și în acest demers pentru care avem toată
aprecierea. UNPR este singurul partid din România care a stabilit în programul de
guvernare sprijinul militarilor activi și în rezervă și am făcut acest lucru. Suntem
determinați să o facem și în viitor”, a declarat președintele fondator Gabriel Oprea.
Președintele Asociației, Iosif Bălan a precizat că CAR-ul se adresează tuturor militarilor,
din toate instituțiile din sistemul de securitate națională.
“Pentru noi este o onoare să colaborăm și pe această linie cu un partid care întotdeauna
a sprijinit concret militarii activi și în rezervă și ne bucurăm că vom putea ajuta împreună
militarii din toate categoriile, din 3106 comunități locale. Specialiștii vor dezvolta această
colaborare’’, a subliniat Iosif Bălan.
La rândul său, Valeriu Pricină a apreciat colaborarea stabilită prin semnarea protocolului:
„Barca în care mă aflu eu are două vâsle. Una este Sindicatul cadrelor militare, cealaltă
este UNPR. Dacă tragi numai de o vâslă, te învârți în cerc. Deci ca să înaintezi trebuie să
tragi de ambele vâsle. Suntem aici câțiva dintre oamenii care au fondat Sindicatul
Cadrelor Militare. Eu am acum și calitatea deosebit de onorantă de a fi unul din purtătorii
de cuvânt ai partidului. Am rămas alături de dumneavoastră tocmai pornind de la ceea
ce ați făcut pentru militari și sunt convins că veți face în continuare”.

Biroul de presă