Comunicat Timișoara 16.02.2019
Comunicat de presă
Președintele UNPR Gabriel Oprea a participat sâmbătă, 16 februarie 2019, la Reuniunea
Regională a organizațiilor UNPR din Regiunea V Vest Banat. Activitatea s-a desfășurat la
Timișoara, în prezența reprezentanților organizațiilor județene Timiș, Arad, Caraș-
Severin, Hunedoara și Mehedinți.
În cadrul reuniunii, s-a discutat despre organizarea pentru alegerile europarlamentare și
s-au stabilit criteriile pe care le are de îndeplinit, în acest context, fiecare din
organizațiile ce formează regiunea V Vest Banat.
Președintele UNPR le-a vorbit celor prezenți despre parcursul partidului din anul 2010,
de la înființare, dar și despre dosarele politice care i s-au construit cu scopul eliminării
sale și a UNPR din politică. Gabriel Oprea le-a spus, de asemenea, reprezentanților
organizațiilor județene, care sunt obiectivele Uniunii pe termen scurt și mediu: “Pentru
europarlamentare ne batem, obiectivul este să ne comportăm onorabil. Însă cele mai
importante obiective ale noastre sunt alegerile locale și parlamentare de anul viitor. Ne
propunem să obținem peste 10% la locale, la fel și la parlamentare”.
Gabriel Oprea le-a transmis un mesaj celor care au plecat din partid, după ce UNPR a
ieșit de la guvernare.
“UNPR a avut peste 500.000 de membri. Îi așteptăm să revină acasă pe toți cei care au
ales să se retragă din politică, după ce eu am demisionat. Dacă au încredere în mine, în
noi, să vină înapoi. Să vină alături de noi toți patrioții români, care își iubesc țara, care
urăsc trădătorii de țară și care nu acceptă ca România să fie denigrată și umilită. Noul
site al UNPR este www.unpr.net . Pe site-ul partidului se regăsește și adeziunea la UNPR, care
poate fi completată și transmisă on-line. Am mari așteptări de la rezerviștii militari pentru
că am fost întotdeauna alături de ei, știu cu toții cât m-am bătut pentru ei și știu că o
voi face în continuare. UNPR are pregătite proiecte care să vină în continuare în sprijinul
militarilor, politiștilor, pompierilor și jandarmilor în activitate și în rezervă. Aceste proiecte se
referă la pensii, la drepturile și la statutul acestei categorii profesionale. Pentru a le pune în
aplicare, UNPR trebuie să fie în Parlament”, a precizat președintele UNPR.
În context, liderul UNPR a vorbit despre Legea 223/2015 privind pesiile militare de stat care a
fost modificată de mai multe ori, de guvernele care au urmat: “Legea 223/2015, pe care am
inițiat-o și am promovat-o, o lege bună, a fost ulterior modificată de către guvernul Cioloș și de
următoarele guverne, iar rezerviștii militari sunt nemulțumiți și se consideră nedreptățiți de
aceste modificări, pentru că li s-a luat din drepturile pe care noi le-am asigurat și le-am apărat
prin Legea 223. Această lege a fost construită pentru a sprijini oamenii care isi dedică țării
întreaga viață, cu privațiuni, cu restricții, de multe ori departe de familie, de copiii lor,
participare la misiuni interne și internationale în care își riscă sănătatea și viața. Modificările
aduse legii îi afectează pe rezerviști, dar și pe activi, pentru că se discută acum și despre
creșterea vârstei de pensionare, dar și despre modificări de statut pentru militari și polițiști.
Cred că modificările făcute legii 223, precum și cele care se preconizează, afectează și activii și
rezerviștii”.
Gabriel Oprea a subliniat necesitatea ca interesele României să fie apărate și a dat
asigurări că UNPR, care se află în prezent într-un proces accelerat de reconstrucție, va
promova și va apăra interesele țării în toate planurile.
„O să analizăm mult mai atent cu cine ne aliem. Căutăm să fim mai înțelepți, nu vom
mai bate palma cu oricine și nu ne vom da cuvântul oricui”, a mai declarat Gabriel
Oprea.
Biroul de presă



